CFR Cluj a dezamăgit în Gibraltar și a tremurat serios pentru victoria cu Lincoln, scor 2-1, asta chiar dacă jucătorii lui Marius Șumudică au avut parte de condiții excelente, după cum a aflat ProSport.
Doar avionul de lux dus-întors a costat 70.000 de euro, iar echipa a avut parte de cele mai bune condiții, chiar dacă s-a cazat în Spania.
Duelul dintre Lincoln și CFR Cluja fost Live Video Online pe prosport.ro.
Cei de la CFR Cluj au făcut deplasarea cu un Boeing nou 737- 700 transformat pentru echipe VIP, totul pentru ca jucătorii să nu acuze oboseala la ora meciului cu Lincoln.
Delegația celor de la CFR Cluj a fost una de 56 de persoane, iar echipa s-a cazat în Spania, în Estepona, oraș renumit pentru plajele care se întind pe 21 kilometri de coastă.
Aflat în Andaluzia, Estepona este practic lipită de Marbella, acolo unde au mers multe dintre echipele din Liga 1 în cantonamentele pe care le-a avut vara.
Chiar dacă echipa a fost cazată în Spania, elevii lui Marius Șumudică nu pot da vina pe asta, după ce au lăsat o impresie proastă în prima repriză, atunci când Lincoln a reușit chiar să marcheze.
Jucătorii au fost nevoiți să facă o deplasare de doar 50 de kilometri până în Gibraltar, distanță care poate fi însă parcursă într-un timp foarte scurt, pe autostradă.
În următoarea fază a competiției, CFR Cluj are șanse mari să o întâlnească pe Young Boys, echipa care i-a barat drumul spre primăvara Europa League, în sezonul trecut. Elvețienii sunt favoriți în dubla cu Slovan Bratislava.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER